Vol d'amour tardif - Zbor de dragoste târzie - poezii

           OLGA ALEXANDRA DIACONU

      C.V. OLGA ALEXANDRA DIACONU

Poetă, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România;

Studii: Facultatea de litere, secția română-franceză, promoția 1971, Univ. Al. I. Cuza, Iași;

Ocupația: profesor pensionar;

Data nașterii 19 aprilie 1948;

Locul nașterii: orașul Moreni, jud. Dâmbovița;

Debut în revistă: rev. Luceafărul, 4 noembrie 1971;

Debut editorial: 1993, Ed. Helga, Iași, Dreptul la nemurire, poezii;

Alte volume publicate: Creație și creativitate în viziunea lui Mircea Eliade, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2001, eseu;  Hora stihiilor,  Ed. Augusta, Timișoara, 2003, poezii;

Așteptând să vină un val, Ed. Augusta- Art Press, Timișoara, 2005, roman; Ochiul de veghe, Ed. Cronica, Iași, 2007, poezii, premiul al II-lea la Concursul de Poezie Religioasă Daniil Sandu Tudor,Vatra Dornei, 2007, concurs inițiat de Radio România Cultural;  Lumina de pe Munte, Ed. Timpul, 2007, poezii, premiu special pentru poezie în limba română al concursului Poesia, prosa e arti figurative – Il Convivio 2010, Italie, concurs inițiat de Accademia Internazionale Il convivio; Năstrapa nevăzută, Ed. on-line Semănătorul, București, 2008, poezii; Zbor de dragoste târzie, Ed. on-line Semănătorul, București, 2008, cu poezii propuse pentru antologia 2012 a concursului Poesia, prosa e arti figurative – Il Covivio 2011; Intrare în primăvară, Ed. on-line Semănătorul, București, 2010; Casa de vacanță, Grădina umblătoare și zburătoare, Publicațiile ARP – secțiunea Cărticica pentru copii.

Aprecieri critice: Ana Maria Zlăvog, Ion Hurjui, Ion Holban, Cezarina Adamescu, Olimpia Octavia Berca, Alexandru Florin Țene.

Prezență pe internet: editura on-line Semănătorul, biblioteca on-line a Publicațiilor ARP,

sfera on-line, rețeaua literară, bocancul literar, poezii.biz, RoGrup etc.

           ZBOR DE DRAGOSTE TÂRZIE

                       Scrisori înflorite

               VOL D’AMOUR TARDIF

                        Lettres fleuries

               Versiune română-franceză

                  Traducerea: autoarea

                     Ultima corectură:

         Nicole Pottier, Virginia Popescu

     Editura on-line Semănătorul, București

SUNT EVA ŞI MĂNÂNC UN MĂR

Sunt Eva şi mănânc un măr

să aflu cum a-nceput viaţa

şi port în suflet un pridvor

ca să contemplu dimineaţa

Dă, Doamne, norii mai la nord

să iasă soarele din ceaţă,

să-mi crească-n suflet un fiord

să simt că am pătruns în viaţă

Aveam pe suflet o perdea

ce mă ţinea învăluită

în necunoaştere şi-aş vrea

să nu am viaţa prea cernită

Sunt Eva, da, şi am uitat

în clipă să-ţi dau ascultare

De nu era întâi Adam,

nici eu nu mai aveam cărare

L-ai vrut doar singur mai întâi,

născut din lacrima iubirii

ce-ai pus-o gaj şi căpătâi

ca să susţină capul firii

Şi lucrurile-n jurul lui

stăteau ca el să le numească

prin schimburi tainice cu ele

şi-ncet iubirea să le-o crească

Dar, Doamne, cerul cobora

peste Adam lumina-n sită

şi nici un lucru nu vedea

de nu-i eram eu hărăzită

E-adevărat că trebuia

să vină-n viaţă mai întâi

Eu am venit prin voia Ta

în viaţă să îi fiu călcâi

Cum altfel ar putea umbla

prin lume voia să Ţi-o crească

fără să-şi sprijine-n sanda

tulpina cea dumnezeiască?

Eu sunt lumina ce-o lăsai

să-i stea doar adormită-n pântec

Nemuşcând mărul, mă voiai

doar pasăre, nu voiai cântec

Dar, Doamne, cum aş fi putut

să separ cântecul vieţii

de cântecul din suflet rupt

când dau bineţe doar tristeţii?

Cum s-ar căli sufletul meu

să poată-n vis doar să Te-atingă,

să ştiu că Tu eşti Dumnezeu

ce laşi durerea să mă-nvingă?

Durerea s-o transform în cântec

m-ajuţi tot Tu din fruntea bolţii

când mă pătrunzi să fiu avânt

ce şterge baierele nopţii.

        

                                                     6. IV. 2008

C’EST MOI EVE QUI MANGE UNE POMME

C’est moi Eve qui mange une pomme
pour apprendre la genèse de la vie
et dans mon âme j’ai  une terrasse
d’où je contemple les petits  matins.

Seigneur, dirige les nuages plus au nord

pour que le soleil sorte du brouillard

pour qu'un fjord croisse dans mon âme

pour sentir que je suis entrée dans la vie

Un rideau recouvrait mon âme

qui m'enveloppait dans l'ignorance

et je ne voudrais pas

que ma vie en fût trop assombrie

Oui, je suis Éve et j’ai oublié

de t'obéir dans ce monde

Si Adam n'était pas né en premier

je n’existerais pas moi non plus

Tu n’as voulu que lui au commencement,

né des larmes de l’Amour

que tu as mises en gage à la base

pour soutenir la tête du monde

Et de tous côtés les choses

attendaient qu’il les nomme

par des échanges mystérieux avec elles

et qu'ainsi il augmente doucement leur amour

Mais, Seigneur, les cieux versaient

sur Adam la lumière tamisée

et il n'aurait vu aucune chose

si je ne lui avais pas été destinée

Il est vrai qu'il devait

naître le premier -

je suis venue par Ta volonté

 pour lui servir de talon

Je suis la lumière que Tu as laissée

gésir dans son ventre

Si je n'avais pas mangé la pomme,

je serais restée oiseau, et non pas son chant

Comment pourrait-il autrement marcher
pour accomplir Ta Volonté
sans appuyer dans sa sandale
le  tronc divin?

Mais, Seigneur, comment pourrais-je

séparer le chant de la vie

du chant de mon coeur

quand mon âme ne salue que la tristesse? 

Comment mon âme s'endurcirait-elle

pour T'atteindre ne serait-ce qu'en rêve

pour savoir que Tu es le Dieu

qui laisse la douleur me vaincre?... 

Transforme ma douleur en chant

Toi qui m’aides du haut des cieux

me transperçant de Ton élan

qui fait disparaître la nuit de mon cœur.

BĂRBAŢII

Bărbaţii sunt

o străfulgerare de cer

când ţi-e trupul prea strâmt

şi-ai un suflet prea mare,

dar tot ei sunt

și îngusta cărare

dintre bine şi rău

într-un vârf de hanger

Bărbaţii sunt

voinici preistorici

ţinând cerul pe umeri,

dar ochii-n pământ

şi-au auzul beteag

când vrei viaţa să-ţi numeri

clipă cu clipă

aşteptând veşnicia,

înţepenită în tine

cum prăselele înţepenite-n briceag

Bărbaţii sunt

tot ce-i mai rău şi mai bun

pe Pământ –

aerul sunt.  

                                             23. I. 2008

LES HOMMES SONT

Les hommes sont un éclair du ciel

quand le corps est trop serré

et le coeur trop grand,

mais ils sont aussi

le sentier étroit

entre le bien et le mal

dans une lame de poignard

Les hommes sont

des chevaliers de l'histoire,

portant le ciel sur leurs épaules,

et dirigeant leurs yeux vers la terre,

mais ils n'écoutent guère

quand tu leur parles de ta vie

à chaque instant

 attendant l’éternité

figée en toi tout comme

de petits couteaux dans un canif

Les hommes sont

tout ce qui est mieux ou pire

sur la Terre –

ils sont l’air.

AZI, UN STRIGĂT NEAUZIT

Azi

un strigăt neauzit

se desprinde din mine,

din oceanul rotit al stihiilor

ce mă supun

şi se face arc peste cer

Nici nu mai ştiu

cum e

când mă adun –

sunt doar deschidere

şi-o lumină tresaltă în mine,

semn pentru drum

De când ai plecat,

am învăţat să respir litere

şi alfabetul răspândit

în scrisorile tale

îmi face mersul mai viu,

mai înalt

Am sufletul transparent

de iubire

şi păsările se rotesc atât de sus

parc-ar scrie cu aripile

gând înflorit spre tine dus

Simt un avânt de sevă în mine,

devin copac,

nici rădăcina nu se mai ţine –

vrea să m-apleci

peste margine

şi-n noaptea asta,

chiar fără tine,

tot am să ard.                      29. III. 2008

AUJOURD’HUI UN CRI INAUDIBLE

Aujourd’hui

un cri inaudible

se détache de moi,

de l’océan tourbillonnant des éléments

qui me soumettent,

tout en se faisant arc- en- ciel

Je ne sais même plus

me retrouver

en moi- même –

je ne suis plus qu’une ouverture

et une lumière tressaille en moi –

signe sur mon chemin

Depuis que tu es parti

j’ai appris à respirer dans des lettres

dans l’alphabet répandu

dans mes missives pour toi,

ce qui rend mon allure plus vive,

plus noble

Mon âme transparaît

d’amour

et les oiseaux décrivent

des cercles dans l’air

comme s'ils écrivaient de leurs ailes

les pensées fleuries que je t'envoie

Je sens un élan de sève en moi,

je deviens arbre,

aucune racine ne me tient plus–

elle voudrait que tu m'inclines

jusqu'aux confins de la Terre

Cette nuit -

même sans toi -

je brûlerai encore.

             DE TE IUBESC…

De te iubesc, ce rost mai are-un nume? –

iubirea brusc topeşte literele vieţii

când năvăleşte ca un val în spume

şi nesperat taie răceala gheţii

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire

şi simt cum mă învăluie un val

de parcă amândoi devenim fire –

două singurătăţi pierdute în astral

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire

şi simt cum lin mă pierd în spuma mării

ce-alunecă pe corpul devastat

de adânci meandre ale-ngândurării

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire –

să nu se piardă-n literele zării

micuţii pescăruşi ce smulg din fire

cufundând clipa, urmele-nserării.

                                                        18. 11. 2007

SI TU ES MON AMOUR...



Si tu es mon amour, pourquoi porter un nom? –
l’amour fond d’un coup les lettres de la vie
quand il surgit comme une vague écumante 

et au-delà de tout espoir, il réchauffe la glace

Je ne prononce pas ton nom, je t’appelle amour

et je sens une vague m’envelopper

comme si nous devenions tous deux, nature –

deux solitudes perdues dans l'astral

Je ne prononce pas ton nom, je t’appelle amour

et je sens comme je me perds doucement dans l’écume de la mer

qui glisse sur mon corps dévasté

par les profonds méandres de l’inquiétude

Je ne prononce pas ton nom, je t’appelle amour –

pour que ne se perdent pas dans les lettres du fond de l’horizon

les petites mouettes qui arrachent du fond de la mer,

les traces du crépuscule, lorsque sombre l’instant.

PRINDE COARDA CEA MAI PURĂ

Prinde coarda cea mai pură

chiar când mă săruţi pe gură -

vreau să fiu vioara ta

Prinde coarda cea de sus

când văzduhul s-a supus

Prinde coarda cea de jos

când murim de tot duios

Şi mai prinde-o altă coardă

dragostea să ne tot ardă

să devenim un fuior

de lumină şi de dor

Să devenim cer deschis

cu un nimb în frunte scris.

                                                          9. III. 2008

JOUE SUR LA CORDE LA PLUS PURE

Joue sur  la corde la plus pure

juste au moment où tu m’embrasses –

je veux être ton violon

Joue sur  la corde la plus haute

pour soumettre le ciel

Joue sur  la corde la plus basse

quand on meurt tout doucement

Joue encore sur une autre corde

pour que l’amour nous brûle

pour devenir  flambeau

de nostalgie et lumière

Pour que le ciel s'ouvre à nous

une auréole ceinte sur nos fronts.

MI-AU ÎNFLORIT OBRAJII

Mi-au înflorit obrajii

de iubire

şi gândul penrru tine-i

înflorit

şi m-am gândit

că poate-ar fi mai bine

în plisc de porumbel

să ţi-l trimit

Şi-ţi mai trimit

şi-o floare din grădină  -

ca pe lumina ochilor

s-o ţii

tot proaspătă în vaza

de lumină

ascunsă-n piept

ca vaza inimii

Şi, poate, pe-nserat

am să m-ascund

chiar eu

în vântul cu-adiere lină

şi-am să-ţi închid

pleoapa-ntr-un târziu

să fiu eu

vinovata fără vină.

                                                          21. III. 2008

MES JOUES SONT FLEURIES

Mes joues sont fleuries

d’amour,

ma  pensée envers toi

est fleurie aussi

et je crois

qu’il serait mieux

de te l’envoyer

dans un bec de pigeon

Je t’envoie encore

une fleur de mon jardin –

pour la garder comme

la prunelle de tes yeux,

toujours fraîche

dans le vase de lumière

caché

dans ton cœur

Et, peut-être, vers le soir,

me cacherai-je

moi-même

dans la douce brise

pour clore plus tard

ta paupière

et pour devenir

la coupable

sans délit.

AZI AM VĂZUT PRIMUL

        POM ÎNFLORIT

Azi am văzut

primul pom înflorit

şi albul florilor

mi-a prins făptura

În jocul stihial nebănuit

în mine clipele porneau de-a dura

Parcă un roi de-albine

ce voiau

să-şi schimbe casa

duse de regină,

în mine purtau zumzet

de trezire

şi-acuma simt un zvâcnet

ancestral

de parc-aş fi pătrunsă de iubire

Sunt creangă înflorită

în ascuns

şi mâna în neştire

îţi mângâie

conturul străveziu

şi luminat

ce vreau să-l port în suflet

pe vecie.

         

                                                   21. III. 2008

J’AI VU AUJOURD’HUI LE PREMIER

ARBRE FLEURI

J’ai vu aujourd’hui

le premier arbre fleuri

et le blanc des fleurs

a ravi mon âme

En moi les instants tourbillonnent

dans le jeu déchaîné et insoupçonné des éléments.

C'était comme si un essaim d’abeilles

qui voulait

changer de ruche

conduit par leur reine,

bourdonnait en moi

pour me réveiller

et je sens maintenant

un tressaillement ancestral

comme si l'amour me traversait


Je suis branche fleurie
secrètement
et ma main caresse
inconsciemment
le contour transparent
et éclairé
que je veux porter  dans mon âme
pour  l’éternité.

SUNT PRIMĂVARA AJUNSĂ-N

            TOAMNA VIEŢII

Sunt primăvară

ajunsă-n toamna vieţii

şi înserare

pătrunsă-n dimineaţă

Ca Diotima şi Hyperion

aş vrea să fim

într-o cămaşă-a sorţii

să fim viaţă

Aceleaşi litere să descifrăm

în taina vieţii

şi acelaşi sunet,

chiar dacă clipele se-mpotrivesc

şi-n noapte, poate, prima

eu alunec

Nu te-ntrista –

petală cu petală

bobocul se desface,

nu deodată

Când ultima petală

se deschide,

prima e ofilită

ca şi-n soartă

Sunt zilele petale ofilite

şi adormite sunt în ghemul nopţii

Să le trezim pe toate

dintr-odată

când soarele iubirii

dă brânci vieţii!

                                          21. III. 2008

JE SUIS PRINTEMPS ARRIVÉ

A L’AUTOMNE DE LA VIE

Je suis printemps arrivé

à l'automne de la vie

et le crépuscule

pénétrant le matin

Je voudrais que nous soyons

tout comme Diotime et Hypérion –

pour  vibrer dans la même chemise

du destin

pour déchiffrer les mêmes lettres

et les mêmes sons

du mystère de la vie,

même si les instants s’y opposent

et je glisserai, peut-être, la première

dans la nuit

Ne t’attriste pas –

le bouton éclot ses pétales

un à un

et non pas d’un seul coup

Quand s’ouvre le dernier pétale,

 le premier est déjà fané

mais tout aussi en vie

Les jours sont des pétales fanés aussi

qui  se sont assoupis

dans la pelote de la nuit

Réveillons-les  d’un coup

lorsque le soleil de l’amour

bouscule la vie.

DĂ BUZNA VIAŢA-N MINE

           DE O VREME

Dă buzna viaţa-n mine

de-o vreme –

nu bagă-n seamă

că am părul nins

şi sufletul mi s-a-nălţat

cât cerul

şi vrea să fie în iubire prins

Păşesc pe stradă

şi nu ştiu

în taină

cine îmi leagănă lin paşii

şi cine mi-i repede-n graba zilei

de parcă s-ar trezi din somn apaşii

Păşesc în vis

şi se coboară cerul,

pleoapa se deschide înăuntru

să afle-n noaptea vieţii, adevărul

Văd o lumină cum se contopeşte

cu cerul meu

şi îmi alungă norii -

mă mângâie pe suflet mâna ta

şi-n creştet se rotesc acuma sorii.

                                                           21. III. 2008

LA VIE ENTRE EN MOI EN COUP DE VENT

DEPUIS QUELQUE TEMPS

La vie entre en moi en coup de vent 

depuis quelque temps -

elle ne se rend pas compte

que mes cheveux sont blancs

Mon âme s’est levée

jusqu’au ciel

pour être prisonnière de l’amour

Je marche dans la rue

et je ne sais pas

qui berce

mystérieusement

mes pas délicats

et qui me fait me hâter dans le jour

comme si les apaches

se réveillaient de leur sommeil.

Je marche en rêve

et le ciel descend,

la paupière s’ouvre en dedans

pour apprendre la vérité dans la nuit de la vie 

Je vois une lumière se fondre

dans mon ciel

et en éloigner les nuages –

ta main caresse mon âme

et au sommet de ma tête

tournent maintenant en rond les soleils.

SE CAŢĂRĂ MUNŢII  PE SUFLETUL MEU

Se caţără munţii

pe sufletul meu

de-atâta avânt! -

simt anotimp luminos

cum mă învăluie

fără cuvânt

Astăzi

pe frunte mi-am pus

o coroană ascunsă –

de zboruri albastre de păsări

mă las pătrunsă

Nici nu mai ştiu

cum e mersul pe stradă,

parcă plutesc

şi-am auzit

că toţi vor să vadă

cum înfloresc

Dar eu deschid petalele zilei

doar pentru tine

şi-n noapte aştept

sufletu-ţi ′nalt

să cânte în mine.

                                           23. III. 2008

LES MONTAGNES GRIMPENT

    LE LONG DE MON ÂME

Les montagnes grimpent

le long de mon âme

pleine d’essor –

je sens une saison éclairée

m’envelopper

sans un mot

Aujourd’hui

j'ai ceint mon front

d'une couronne cachée –

et je suis pénétrée

par des vols bleus d’oiseaux

Je ne sais plus

ce que c'est que marcher dans la rue,

c'est comme si  je flottais

et j'ai entendu

que tous veulent me voir

fleurir.

Mais je n’ouvre les pétales du jour

que pour toi

et j’attends la nuit

que ton âme élevée

chante en moi.

ÎŢI SIMT DEPĂRTAREA

Îţi simt depărtarea

ca o adiere de Duh Sfânt

O simt conturându-se

în fiecare celulă

în fiecare gând

Blândă binecuvântare

depărtarea ta,

mai apropiată decât

dacă m-ai ţine de mână

Sufletele noastre

se amestecă

precum aburii,

precum norii,

glasurile noastre

neauzite

se caută şi

se îngână

Privirea mea

e-atât de mirată,

fiindcă ai apărut

chiar când mă dezvăţasem

să mai aştept,

încercuindu-mă

în mine

de-atâta înserare

precum bastonul din Cartea Sfântă

Un rotocol de nor,

plutind lin

deasupra capului meu

c-un bob de lumină

furat din fruntea ta,

m-a adormit o clipă

ca să-i aud vrerea:

fii nuntă!

Şi-am înverzit.

                                               9. III. 2008

JE SENS TON ELOIGNEMENT

Je sens ton éloignement

comme une brise de l’Esprit Saint –

je le sens pénétrer

chaque cellule

chaque pensée

Douce bénédiction

ton éloignement,

plus proche

que si tu tenais ma main

dans la tienne –

Nos âmes fusionnent

comme les brumes,

comme les nuages,

nos voix

inaudibles

se cherchent

se mélangent

Mon regard

s'est tellement étonné

de ton apparition

au moment où

je ne savais plus attendre,

encerclée

en moi-même

de tant de crépuscule

comme le bâton du Livre Saint

Une ronde de nuages -

flottant doucement

au-dessus de ma tête –

éclairé par un grain de lumière

volé à ton front,

m’a assoupie un instant

pour entendre son désir:

sois noce!

Et j’ ai reverdi.

NU CRED CĂ MI-AJUNGE PĂMÂNTUL

Nu cred că mi-ajunge Pământul

nici Cerul

să te cuprind

şi-atunci

te-nchid în sufletul meu

te fac prizonierul

ce piere iubind

Nimeni nu ştie,

numai tu poate,

să mă desferece,

să mă prefacă

pe nesimţite

în ascunsă petrecere

Adânci primordii

să se desprindă

din trupul meu,

prispa s-o ţeasă

şi s-o cuprindă

cu Dumnezeu

Poate-ntr-o seară,

când o vioară

mă va cuprinde

în trupul ei,

voi fi arcuşul

care să-ţi cânte

ca pentru zei.                       21. III. 2008

JE NE CROIS PAS QUE LA TERRE

                    ME SUFFISE

Je ne crois pas que la terre me suffise,

ni le ciel non plus

pour t’embrasser

c'est alors

que je t'enferme dans mon âme

et que je t'emprisonne

pour que tu y périsses d’amour

Personne ne sait,

peut-être seulement toi,

me défaire

me refaire

en secret

lors d'une fête cachée.

Que de profonds éléments

se séparent

de mon corps,

que ma terrasse

soit tissée de voiles

et entourée par Dieu  

Peut-être un soir

quand un violon

me recevra

dans son corps,

serai-je  l’archet

qui chantera pour toi

tout comme pour Dieu.

SIMT CUM MĂ CUPRINDE PACEA

Adorm

şi simt

cum mă cuprinde pacea –

lin mi-o trimiţi

pe-o geană de lumină

când îngeri blânzi

mă leapădă de tină

Mă fac subţire

străvezie

şi plutesc,

pătrund în vis

cum aş pătrunde-n moarte

şi sunt mai trează

ca-n lumina zilei

şi-n clipă-aduc

departele, aproape

Nu mă trezi

rotindu-ţi nemurirea

deasupra mea

cum se rotesc doar norii –

în vis

e totul adevăr

şi-aş vrea

cântec să-ţi vin

pe vălul înserării.

                                                   21. III. 2008

JE SENS LA PAIX M’EMBRASSER

Je m’endors

et je sens

la paix m’embrasser –

tu me l’envoies

sur un cil de lumière

quand de doux anges

me séparent de la terre.

Je deviens mince,

transparente

et je flotte,

pénétrant le rêve

comme si  je pénétrais

la mort

et je me sens plus éveillée

qu’à la lumière du jour

pour m' approcher tout d’un coup

de ce qui reste lointain.

Ne me réveille pas,

ton immortalité

tournant en rond

au-dessus de ma tête,

comme seuls  le font les nuages –

dans le rêve, tout est vérité –

et je voudrais

venir comme une chanson

sur le voile de ton crépuscule.

O ARMONIE DEVIN

O armonie devin

când, de tine sorbită,

mi-e sufletul plin

Ca-ntr-o simfonie

mă las pătrunsă

mereu de-o melodie

tot mai ascunsă

Cât de uşor putem

cu sufletul s-atingem cerul,

cât de uşor putem

să îl străpungem cu hangerul

Mereu o linie de plutire

în noi o găsim,

mereu o respingem

şi-n derivă plutim

Ca-ntr-un balet romantic

să ne-arcuim mersul pe poante

pentru notele grave şi-înalte

Ca-ntr-un balet modern

să călcăm drept şi-apăsat

sufletul să se desferece înspre Înalt

                                                           25. III. 2008

JE DEVIENS HARMONIE

Aspirée par  toi,

mon  âme se remplit,

je deviens harmonie

Comme dans une symphonie,

je suis pénétrée

par une mélodie

toujours plus cachée.

Comme il est facile

de toucher le ciel de l’âme!

Comme il est facile

de le percer d'un poignard!

On trouve toujours en nous

une ligne de flottaison

et toujours on la repousse

pour flotter à la dérive.

Cambrons notre marche

comme dans un ballet romantique

sur des notes graves et hautes.

Marchons tout droit et à pas lourds

comme dans un ballet moderne,

pour que l’âme s'élance vers le Ciel.

ATÂTA HAR CERESC

Atâta har ceresc

mi se revarsă

în suflet

când prin clipe te-ntâlnesc

că nu mă-ncape

infinitul spaţiu

cu-adânci primordii

să ţi-l dăruiesc

Privesc prin geam

cum alburiii nouri

se proiectează pe-un albastru stins

şi mugurii copacilor presimt

în mine-adânci prefaceri

cu tăria cerului aprins

Aruncă-mi tu lasoul

peste spaţii,

desferecă-ţi lumina

ce de veacuri ne-a unit

şi din trecut nu lua nimic,

doar graţii

ce prin iubire ne-au născut

şi ne-au murit.

                                                                                                                                        19. III. 2008

TANT DE  GRACE  CÉLESTE

Tant de grâce céleste

se déverse

dans mon âme

quand je te rencontre soudain

que l’espace infini

ne saurait me suffire

avec ces profonds éléments

pour te l'offrir.

Je regarde par la fenêtre

les nuages blancs

se dessiner  sur un bleu éteint

et les bourgeons des arbres pressentent

en moi de profonds changements